Social

Elevă de la CNTV, calificată la Campionatul Mondial de Robotică

Performanță remarcabilă pentru o elevă de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu! Ea a reușit să se califice la Campionatul Mondial de Robotică. Evenimentul va avea loc în Statele Unite ale Americii.

 

Calificarea obținută de echipa Tea Borgs reprezintă o performanță deosebită nu numai pentru unitatea școlară din municipiul Târgu Jiu, ci și pentru robotica românească.

„La Campionatul Național de Robotică organizat la Iaşi, echipa Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, Tea Borgs a obținut locul 2 la secțiunea «Connect Award», iar liderul echipei, Andra Gabriela Cîrstoiu, a obținut «Dean’s List Finalist» și calificarea la Campionatul Mondial din Houston, alături de mentorii săi“, au transmis reprezentanții CNTV.

Echipa Tea Borgs a reușit această performață cu ajutorul lui Eugen Nodea, profesor de Informatică și Mirel Stoian, cadru didactic universitar. 

„Promovăm excelența și vom susține participarea domnișoarei Andra Gabriela Cîrstoiu la Campionatul Mondial din Houston, alături de mentorii săi. O felicităm, cu această ocazie, pentru calificarea la prestigioasa competiție! Felicităm Tea Borgs pentru obținerea locului II la Campionatul Național de Robotică, dar și pe domnul Eugen Nodea, coordonatorul și sufletul echipei târgujiene! Ca de fiecare dată, suntem alături de tinerii care obțin rezultate remarcabile la competiții organizate în țară și străinătate și vom asigura resursele financiare necesare pentru participarea la Campionatul Mondial”, a transmis și Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Vizualizări: 948

Alte articole din Social:

Citește și: