Actualitate
El este noul șef al Poliției Orașului Novaci
Comisarul Lucian Stroe este noul șef al Poliției Orașului Novaci, după ce a reușit să obțină cel mai mare punctaj la concursul organizat pentru ocuparea postului respectiv. De altfel, Stroe a ocupat această funcție și ca interimar, din momentul în care fostul șef, Daniel Popescu, a fost demis.
Pentru funcția de șef al Poliției Novaci și-au depus candidaturile trei persoane: Lucian Stroe și Gheorghe Teodor, din cadrul IPJ Gorj și un polițist din cadrul IPJ Vâlcea. Candidatul din județul vecin s-a retras din concurs astfel că „bătălia” s-a dat doar între cei doi polițiști gorjeni.
Postul i-a revenit lui Lucian Stroe, care a primit nota 7,96, în timp ce contracandidatul său a fost notat cu 5,78.
Lucian Stroe a lucrat în cadrul Poliției municipiului Motru și la Serviciul Rutier Gorj. În ultimele luni el a condus, ca interimar Polița Orașului Novaci.