Politică
Edilul din Padeș: "Nu am fost primarul Facebook"
Primarul din Padeș a depus candidatura pentru un nou mandat. Mihăiță Troacă va candida pe listele PSD. La ceas de bilanț, edilul spune că în acest mandat a reușit să atragă cei mai mulți bani europeni din istoria localității.
"Am depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Comunei Pades, voi candida din partea Partidului Social Democrat, este organizația din partea căruia am primit cel mai mare sprijin și de câte ori am apelat la conducerea județeană sau națională am fost ajutat cu orice problemă.
S-au împlinit 3 ani și jumătate de mandat în care s-au realizat lucruri benefice și mărețe pentru localitatea noastră, am avut un an și jumătate de pandemie în care nu am avut certitudine în ce direcție merg lucrurile, cum știți și dumneavoastră lucrurile nu au mers tocmai bine în țara noastră. In ultimii doi ani am avut cea mai mare absorbție de fonduri europene si guvernamentale din istoria UAT Pades. Nu am fost “Primarul Facebook”, consider ca lucrurile mărunte sunt văzute cu ochiul liber de către dumneavoastră, iar pe cele mari le-am evidențiat", e mesajul transmis de primarul din Padeș, Mihăiță Troacă.