Social
Echipamente de ultimă generație în școlile din Gorj. „Elevii nu simt când trece ora!”
Tot mai multe școli din județul Gorj sunt dotate cu mobilier școlar nou, dar și cu echipamente IT de ultima generație. Lecțiile sunt mult mai interactive și mai atractive pentru mulți elevi.
Primăria Bălești, de exemplu, cumpără echipamente hardware și software pentru toate unitățile de învățământ din localitate. A demarat deja licitația și vor fi achiziționate echipamente în valoare de peste 500 de mii de lei.
În aproape toate localitățile din județul Gorj, primăriile au obținut astfel de proiecte prin care modernizează școlile și le aduc copiilor materiale didactice noi și echipamente de ultimă generație.
“Erau foarte multe școli care nu au suferit nicio modernizare de la înființare. Acum se vede cum se transformă aceste unități de învățământ sub ochii noștri și care nu fac decât să crească confortul și siguranța copiilor noștri. Se folosesc mijloace de învățământ moderne, softuri care îi antrenează, device-uri de ultimă generație și elevii spun că nici nu simt când trece ora”, spune Mihai Istrate, inspectorul general școlar al ISJ Gorj.