Social

Echipaje suplimentate la Ambulanță 

Echipajele de la Ambulanță vor fi suplimentate de Revelion. La stația din Târgu Jiu vor fi opt echipaje gata să intervină în caz de urgență. Deși în acest an, Serviciul de Ambulanță a mai găsit trei medici care au contracte pe jumătate de normă, din ianuarie, vor ieși la pensie alți doctori și va fi nevoie de noi cadre medicale. Așa că se vor face iarăși concursuri pentru posturile deficitare. 

La fel cum a fost Crăciunul, și de Revelion, salvatorii se așteaptă să nu aibă liniște. A fost suplimentat numărul de echipaje în minivacanță. "Serviciul de Ambulanță e pregătit pentru intervenții. Avem șapte, opt echipaje pe tură în stația centrală și unul, două la fiecare substație astfel încât să facem față tuturor solicitărilor de sărbători", a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj. 

De Crăciun, sute de gorjeni au ajuns la Urgențe. Fie au exagerat cu mâncarea sau băutura, au fost răniți în accidente de circulație ori au fost victime ale scandalurilor. 

Din ianuarie, Serviciul de Ambulanță vrea să mai scoată posturi la concurs. Deși s-a semnat cu trei medici în acest an, din 2024 se vor pensiona unii doctori așa că se va amplifica deficitul de personal. "Cele 42 de ambulanțe parcurg lunar între 150 și 160 de mii de kilometri. Uzura ambulanțelor și a personalului care le deservește este foarte mare. În ianuarie, o să iasă la pensie din personalul pe care îl avem și vom ajunge din nou într-o situație dificilă. Va trebui să umplem golurile respective. În 2023, am reușit să cooptăm trei medici care vin suplimentar și prestează cu jumătate de normă. Unii vin doar pentru gărzi. În ianuarie vom mai crește două jumătăți de post de medic și sperăm să le ocupăm", a mai spus Tătaru, la Radio Infinit.

Vizualizări: 810

Alte articole din Social:

Citește și: