La modă
Duc mai departe gastronomia tradițională
Comunele de sub munte duc mai departe gastronomia tradițională. Bucătarii iscusiți au gătit mâncare la ceaun în cadrul concursului de gătit care a avut loc în Polovragi, iar cei mai pricepuți au ocazia de a se angaja la pensiunile din zonă.
Evenimentul s-a aflat la prima ediție. Timp de trei zile, participanții au putut să se bucure de un târg al meșterilor populari, de un atelier de demonstrații, dar și de mâncăruri tradiționale, gătite sub privirile lor. Preparatele au putut fi degustate, iar cei mai pricepuți bucătari s-au înscris la concursul gastronomic „Oltenia de sub munte”. Reprezentanții comunei Baia de Fier au preparat mâncăruri tradiționale la Festivalul Internațional de Cultură și Tradiții, organizat în localitatea Polovragi. Fasolea cu ciolan, „a ieșit” pe primul loc.
„Ne bucurăm de fiecare dată când avem ocazia să arătăm că în comuna Baia de Fier tradițiile sunt păstrate cu sfințenie. Tocmai de aceea, acum am fost alături de vecinii noștri și am participat la manifestările organizate în comuna Polovragi, dar și la concursul gastronomic. Din Baia de Fier s-au înscris în competiție reprezentanți de pensiuni, angajați ai primăriei, dar și elevii care frecventează cursurile de gastronomie în cadrul căminului cultural”, a declarat Dumitru Turbăceanu, primarul comunei Baia de Fier.