Actualitate
DSP Gorj, amendată după decesul lui Dobrin. A ascuns faptul că era în timpul serviciului!
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a anunțat marți că a finalizat dosarul de cercetare privind decesul lui Adrian Dobrin, fostul șef al Inspecției Sanitare, care a murit la începutul lunii martie, după ce ventilatorul din ambulanță nu a mai funcționat.
Verificarea ITM a vizat faptul că bărbatul era în timpul serviciului atunci când i-a venit rău și s-a internat în spital. Dobrin era în control cu o colegă la spitalul Covid din Târgu Cărbunești și, pentru că nu se simțea bine, a fost testat și internat pe loc.
Internarea a avut loc pe 2 martie, iar decesul patru zile mai târziu. „Cu ocazia cercetării evenimentului s-a constatat faptul că, la data producerii evenimentului, Dobrin Adrian Virgil se afla la Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu“, a transmis ITM Gorj.
Direcția de Sănătate Publică Gorj a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru “neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta”.
În timpul cercetării evenimentului, au mai fost constatate două neconformități care se referă la “neasigurarea unei instruiri suficiente și adecvate pentru fiecare lucrător și funcționarea necorespunzătoare a Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă, pentru care Direcția de Sănătate Publică Gorj a fost sancționată contravențional cu amenzi în cuantum de 6.500 de lei”.
Potritiv ITM Gorj, “angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă”.
Dosarul de cercetare a fost transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești pentru continuarea verificărilor, iar un proces-verbal de cercetare va fi transmis familiei victimei.
„Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj transmite tuturor angajatorilor, indiferent de sectorul de activitate, public sau privat, faptul că respectarea legii este obligatorie, nu opțională”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.