Social

Drumuri proaste, pompierii ajung greoi la intervenții. Primăria cumpără o autospecială 

Primăria comunei gorjene Crușeț a inițiat demersurile pentru achiziția unei autospeciale de primă urgență. Autovehicul este necesar pentru dotarea cu mijloace de apărare împotriva incendiilor a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) al localității.

Pentru a cumpăra autospeciala de pompieri, administrația locală din Crușeț organizează o licitație pe platforma națională de achiziții. Autoritățile spun că pompierii de la gărzile de intervenție din localitățile vecine ajung greu la evenimentele de pe raza comunei, astfel că preferă să aibă propria autospecială.

„Distanța dintre comuna Crușeț și Hurezani este mare, iar drumul nu este în cea mai bună stare, astfel încât trece foarte mult timp până când pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Garda de Intervenție Hurezani pot ajunge la aceste evenimente. În satele aparținătoare comunei Crușeț, aceștia ajung doar când pagubele sunt deja foarte mari”, se arată în anunțul de licitație. 

Firmele interesate pot depune ofertele până în data de 12 mai. Primăria Crușeț a alocat în acest sens suma de 294.000 lei, investiția fiind finanțată din fonduri bugetare.

Vizualizări: 1,476

Alte articole din Social:

Citește și: