Actualitate

Drumul expres continuă să fie motiv de jigniri

Drumul expres Târgu Jiu – Craiova continuă să fie motiv de scandal și jigniri la radio. După ce au fost lansate în SEAP primele licitații pentru câteva loturi din acest tronson, parlamentarul Radu Miruță insistă că nu există niciun leu fix pentru drumul care interesează Gorjul cel mai mult: drumul expres Târgu Jiu – Filiași. În timp ce îi cataloghează pe cei de la PSD drept „mincinoși”, liderul social-democraților gorjeni îi transmite deputatului USR că este „penibil”.

 

Parlamentarul USR, Radu Miruță, a declarat că licitația pentru drumul expres care ar trebui să lege Târgu Jiul de Filiași nu are finanțare, că scrie negru pe alb în documentația pentru licitație și că proiectul este doar o amăgire a electoratului. “Minciuna PSD a avut picioare scurte. Spuneau de 16 ani că vor face acest drum în doi ani. E o situație foarte periculoasă ca un lider politic să mintă cu atâta liniște și dispreț. A fost publicată licitația sub condiția obținerii finanțării menționându-se în acel document că altfel va fi anulată. Nu există finanțare pentru acest drum”, a declarat la Radio Infinit deputatul Radu Miruță.

În replică, deputatul PSD Mihai Weber insistă că există bani și că această investiție se va realiza. Cât despre deputatul care l-a atacat în ultimele luni pe acest subiect:„Cât de penibil să fii să tot contești tot felul de investiții când în dreptul tău nu ai nicio realizare? A devenit așa de penibil încât mă cutremur. Cred că se sperie și el a doua zi de ce debitează. Eu am senzația că omul ăsta are momente când se încalță cu fesul și nu-și dă seama ce se întâmplă. Trăiește într-o altă lume paralelă”, a reacționat deputatul Mihai Weber. 

Parlamentarul a subliniat, în final, că există fonduri pentru acest drum și că investiția se va realiza.

Vizualizări: 762

Alte articole din Actualitate:

Citește și: