Social
Drum refăcut pentru 7 localnici
Au refăcut un drum sătesc folosit de doar șapte localnici! Autoritățile din comuna Jupânești au reușit să reabiliteze ulițarespectivă, iar acum oamenii vor putea ajunge la casele lor fără să fie nevoiți să meargă prin nămoale.
De altfel, anunță primarul localității Jupânești, aceastărealizare este printre ultimele din vechiul mandat.
„Spre final de mandat Primăria Jupânesti aduce un gram de bucurie locuitorilor din cătunul Culă. Mulțumesc consiliuluilocal și angajaților primăriei Jupânești. Uniți realizăm tot cene-am propus!”, este mesajul transmis de primarul Ionuț Gîrniceanu.
Chiar dacă acum cătunul Culă a ajuns să fie locuit de doarșapte suflete, bătrânii din comună nu uită cât de important a fost acesta în trecut. Acolo a fost un punct de observare șidirijare a avioanelor de luptă, în Al Doilea Război Mondial.