Actualitate
Drum județean reabilitat
Veste bună pentru localnicii din comuna Godinești! Consiliul Județean Gorj anunță că a fost finalizată modernizarea unei porțiuni din drumul județean DJ 672. "Aduce un plus de siguranță și confort pentru toți participanții la trafic", spune Cosmin Popescu, președintele instituției.
Modernizarea acestui tronson a costat peste 13 milioane de lei.
Investiția a inclus lucrări de refacere a carosabilului, consolidarea acostamentelor și realizarea unei structuri rutiere durabile. Pe lângă asfaltarea părții carosabile, s-au efectuat lucrări complexe de drenaj pentru scurgerea apelor și au fost instalate dispozitive de siguranță, precum parapete metalice și indicatoare rutiere, esențiale pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor.
"De asemenea, lucrările de consolidare au fost realizate pe baza unor soluții tehnice moderne, incluzând instalarea a 858 de piloți forați și construirea unui zid de sprijin de 700 de metri, asigurând stabilitatea drumului pe termen lung.
Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 13.004.501,87 lei (cu TVA), iar perioada de garanție este de 60 de luni. Consiliul Județean Gorj va continua lucrările de modernizare și consolidare a infrastructurii rutiere din județ. În prezent, a fost finalizată documentația pentru următorul tronson din DJ 672, în zona Bisericii din satul Godinești, și suntem pregătiți să demarăm aceste lucrări în curând", a transmis Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.