Politică

Dr. Ioan Sârbu: Priceperea și experiența mea se vor răsfrânge extrem de benefic asupra oamenilor

Gorjul trebuie să investească masiv în educație și sănătate, crede medicul militar Ioan Sârbu, candidat al PNL Gorj pentru Camera Deputaților. Acesta spune că mulți tineri care pleacă din județ sau chiar din țară invocă această teamă că nu au unde își trata copiii, familia, dacă se întâmplă ceva. Sârbu a explicat și ce deficiențe ale sistemului medical au condus la decesul unui băiat de 16 ani, în spitalul din Târgu Jiu.

 

Ioan Sârbu este unul dintre gorjenii care s-au realizat în viață. A studiat Implantologia în Statele Unite și nu doar că a adus această meserie în țară, dar a și format generații de specialiști în acest domeniu. A făcut carieră ca medic militar, dar și ca profesor universitar și a trecut în rezervă cu gradul de general maior. 

Și totuși, a intrat în politică... “Toată lumea mă întreabă de ce am intrat în politică. În primul rând pentru că vreau să întorc și eu ceva, pentru tot ce am primit de aici, de la Gorj. De la Piscuri, de la părinții mei, de la dascălii mei, fără de care nimic nu aș fi putut realiza din ceea ce sunt. Dacă în copilăria mea nu primeam instrucția potrivită, nu puteam să construiesc o fundație solidă. Fără o fundație solidă, oricât de sus te-ai înălța, nu reziști. Am avut această șansă de a avea dascălii potriviți, care să îmi pună cărțile în brațe și să mă învețe să le folosesc. Restul a fost muncă, a fost studiu, a fost implicare. Am reușit să performez în profesia mea medico-militar”, a povestit generalul Sârbu, care explică astfel de ce educația trebuie să fie o prioritate pentru clasa politică.

Acesta crede că un politician poate face mult bine, dacă își propune. “A venit timpul să fac mai mult bine decât am reușit profesând ca medic, să fac bine mai multor oameni, eficientizând experiența acumulată. Acest lucru este posibil doar prin implicare în politică, generând legi, creând sisteme noi, performând față de cele pe care le avem. Priceperea și experiența mea se vor răsfrânge extrem de benefic asupra oamenilor”, a spus generalul Sârbu, cel care în cariera sa a fost comandantul Institutului Medico-Militar București, comandantul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Carol Davila” din București, dar și șeful Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale.

“Dorința mea a fost să devin un lider, nu un șef. Ca lider am format echipe și mi-am dorit să performez împreună cu ele. Am reușit, pentru că oamenii m-au urmat. Am o viziune asupra întregului sistem medical din România și prin activitatea politică vreau să o implementez”, a mai spus candidatul PNL Gorj la alegerile parlamentare.

Un proiect pilot va fi chiar la Gorj. “Acum imediat am în gând să creez un model pilot aici la noi, în Gorj, de implementare a unor măsuri de upgradare a statusului medical din județul nostru. Gorjenii să nu aibă teamă când nevoia îi îndrumă către spital, că acolo se poate întâmpla ceva care să le agraveze boala în loc să o vindece”, a mai spus medicul căruia i-au trecut mii de pacienți prin mână de-a lungul unei cariere medicale de 42 de ani.

Dr. Sârbu s-a ferit să facă acuzații punctuale după cazul decesului unui băiat de 16 ani în spitalul de la Târgu Jiu, dar a spus că ancheta pe care o va face Colegiului Medicilor trebuie să fie una extrem de serioasă.

“Deficiențele actuale de organizare, dotare și management au creat un sistem care pune în pericol pacienții și limitează capacitatea cadrelor medicale de a oferi îngrijire de calitate”, a spus Sârbu, care a punctat faptul că Spitalul de Urgență din Târgu Jiu – Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) funcționează într-o clădire care nu dispune de linii de gardă pentru cardiologie și neurologie, fiind singura unitate de acest tip din țară în această situație.

De asemenea, Serviciul de Ambulanță Gorj este singurul din țară care, mai bine de jumătate din lună, nu dispune de ambulanță cu medic. “Această situație face imposibil transferul pacienților critici către centre universitare sau către centrele specializate (STEMI), punând zilnic viețile pacienților în pericol”, a precizat Sârbu.

Reamintim că băiatul de 16 ani a fost internat acum câteva zile la spitalul din Târgu Jiu, cu peritonită. La Târgu Jiu nu avem medici pe chirurgie pediatrică, a fost decis transferul al Craiova, dar nu s-a găsit o ambulanță cu medic. A fost chemată o ambulanță cu medic de la Craiova, dar orele au trecut, starea băiatului s-a agravat și acum mai multe instituții fac anchete pentru a stabili cine a greșit.

Vizualizări: 2,405

Alte articole din Politică:

Citește și: