Eveniment
Doi răniți după un accident de motocicletă
Două persoane au fost rănite marți după ce o motocicletă a fost lovită de un autoturism, în localitatea Ionești din Vâlcea.
Autoturismul implicat în accidentul din localitatea Ionești a lovit o motocicletă pe care se aflau doi pasageri. În urma impactului violent, ambele victime, un bărbat și o femeie, au suferit răni grave. Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean Vâlcea iar bărbatul a fost luat de elicopter şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, au informat salvatorii sosiți la fața locului.
„Accident rutier în localitatea Ioneşti – Marcea, unde un autoturism a lovit o motocicletă cu doi pasageri pe ea. La fața locului s-au deplasat: 1 ASAS, 1 SMURD si două ambulanţe SAJ de la Vâlcea plus elicopterul SMURD de la Dolj.
În urma accidentului au rezultat două victime, ambele de pe motocicletă. După acordarea de îngrijiri medicale preliminare, o femeie a fost transportată de SAJ la UPU Vâlcea. Cea de-a doua victimă, un bărbat, a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la UPU DJ”, a transmis ISU Vâlcea.
Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.