Politică
Doi consilieri locali, declarați incompatibili
Doi consilieri locali din județul Gorj au intrat în vizorul Agenției Naționale de Integritate.
Daniel Paliță, consilier la Dănești, s-a ales și cu plângere la DNA. “Agenția Națională de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșirea de către PALIȚĂ DANIEL a infracțiunii asimilată faptelor de corupție prevăzută de art. 12, lit. b) din Legea 78/2000, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a aprobat la data de 21 aprilie 2021 Hotărârea C.L. privind aprobarea bugetului local de venituri și cheltuieli al comunei Dănești pentru anul 2021. În baza acestei Hotărâri, a fost alocată suma de 40.000 Lei unei entități finanțate de la bugetul local, pentru reabilitarea unui monument, reabilitare efectuată de societatea comercială la care administrator și asociat era persoana evaluată”, se arată în comunicatul ANI.
Probleme are și un ales local de la Bumbești Jiu. “S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 octombrie 2020 – 31 ianuarie 2022, întrucât a exercitat simultan funcția de consilier local și funcția de director general al unei societăți pe acțiuni – filială a unei Companii Naționale. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”, arată sursa citată, alesul local fiind Dumitru Dădălău.