Social
Doar alegerile mai „salvează” niște locuri de muncă în minerit
Alegerile au mai salvat niște locuri de muncă în Complexul Energetic Oltenia. E părerea mai multor lideri de sindicat din minerit care atrag atenția că din toamnă mulți oameni riscă să rămână pe drumuri. Se referă în special la salariații care au contractele prelungite doar pe trei luni și care nu știu cât și dacă vor mai rămâne în producție după ce le expiră aceste înțelegeri.
Sindicaliștii mai spun o dată un lucru esențial. Pentru ca activitatea companiei să mai continue e nevoie în producție fix de acești tineri pentru care conducerea nu are nicio certitudine în momentul de față. „Sunt jocuri politice, pentru închiderea mineritului. La presiunea politică pentru că urmează din nou alegeri, i-a primit din nou. Mai așteptăm după alegeri. Va veni ce am spus noi, închiderea mineritului. Va urma o perioadă foarte grea pentru noi și așteptăm partidele politice să se lupte pentru noi fiindcă știți că situația mineritului nu e bună și nimeni nu e abate de la restructurare. Până în 2025, am mai avea un an și jumătate, din 9000 vom rămâne 4600 și se va face restructurarea”, a spus Marius Berca, lider de sindicat din zona Jilț.
„Dacă e perspectivă să mai meargă până în 2030 – 2032 unele cariere, să se gândească să scoată la pensie unii angajați și să oprim acești tineri care s-au format și au deja trei ani, s-au format să lucreze în minerit”, a mai subliniat sindicalistul la Radio Infinit.
De la 1 iulie, CEO ar trebui să aibă o nouă organigramă, dar nimeni n-a mai spus o vorbă despre aceasta. Oamenii din producție spun că ar trebui să se mai taie cheltuielile din TESA, din chiriile pentru sedii sau din mașinile cu care se plimbă șefii companiei.