Politică

Disperarea îi împinge pe liberali la amenințări!

Abia a început campania electorală și au apărut deja primele amenințări la adresa cetățenilor cu drept de vot. Disperați de valul descendent pe care se află, liberalii încearcă prin toate mijloacele să-și apropie oamenii, chiar dacă recurg și la amenințări pentru acest lucru.

Se întâmplă la Drăguțești și la Fărcășești, acolo unde mai multe surse politice și din administrației ne-au relatat faptul că cetățenilor li s-a transmis cum trebuie să voteze, în caz contrar urmând a avea parte de probleme.

Mai exact, este vorba despre angajații Complexului Energetic Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată. „Le-au spus la oameni că acele contracte de la CEO se vor prelungi după alegeri, iar dacă rezultatele nu o să fie pe măsură, atunci ar putea avea probleme, în sensul că nu se vor mai prelungi. Le-au zis chiar să pozeze buletinele de vot, fapt ce se pedepsește conform legii”, ne-a spus una dintre surse.

„Am înțeles că și la Fărcășești este aceeași situație. Oamenii primesc amenințări și nu este normal. Nu cred că mai țin lucrurile astea”, ne-a spus un lider de sindicat sub protecția anonimatului.

Cert este că buletinele de vot nu pot fi fotografiate în cabina de vot, cei care fac acest lucru și sunt prinși riscă un dosar penal.

 

Vizualizări: 1,407

Alte articole din Politică:

Citește și: