Social

Dispensar nou într-un sat de lângă Târgu Jiu

Veste mult așteptată pentru localnicii din comuna Dănești, din județul Gorj. Primăria anunță că va ridica un dispensar uman nou. Investiția va fi realizată cu bani de la Compania Națională de Investiții.

 

În primă fază, anunță autoritățile, s-a făcut igienizarea curților pentru că au fost lăsate în paraginî de mulți ani, iar clădirile mai au puțin și de prăbușesc. E vorba atât de fostul dispensar uman, cât și despre vechiul dispensar veterinar.

 

“Colegii noștri din cadrul serviciului administrativ au curățat și igienizat spațiul de lângă clădirile fostelor dispensare, veterinar și uman, care dea lungul timpului au fost lăsate de izbeliște și în prezent stau să cadă. A fost reparată împrejmuirea, a fost îndepărtată vegetația crescută haotic și îndreptat terenul. Menționăm faptul că în această locație, se va construi un nou dispensar uman, pentru care a fost depusă deja documentația la Compania Națională de Investiții, urmând a se ține licitația, iar pentru dispensarul veterinar au fost făcute demersurile necesare în vederea preluării clădirii de la Agenția Domeniilor Statului”, anunță autoritățile din Dănești.

Vizualizări: 1,493

Alte articole din Social:

Citește și: