Eveniment
Directorul cu diplomă falsă, arestat la domiciliu
Judecătoria Sectorului 5 a dispus, sâmbătă, arest la domiciliu pentru directorul general al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Craiova, Bogdan Bratu, în dosarul în care este acuzat că şi-a falsificat documentele de studii. Decizia nu este definitivă.
Acesta fusese reţinut de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) pentru că ar fi folosit la angajare o diplomă de licenţă obţinută fraudulos, inducând în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
"Prin ordonanţa din ziua de vineri s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii continue de înşelăciune, constând în aceea că în perioada mai 2014 - prezent, ar fi indus şi menţinut în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă şi ulterior prin modificarea succesivă a acestuia printr-un număr de 12 acte adiţionale (din 2014 până în 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplomei de licenţă obţinută fraudulos, desfiinţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la data de 16.03.2016 prin sentinţa penală nr. 727, dispusă în dosarul nr. 15771/4/2015, actele adiţionale producând efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale", se precizează într-un comunicat al Parchetului General.
Potrivit anchetatorilor, acesta a continuat să utilizeze actele de studii cu ocazia angajării la diferite entităţi şi după ce a fost audiat în calitate de martor în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în legătură cu valabilitatea acestora.
"Prin utilizarea unor diplome de studii falsificate/anulate, inculpatul a ocupat funcţii publice importante (director regional în cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA), funcţii în virtutea cărora a avut acces la informaţii de importanţă strategică, gestionarea bugetelor privind construcţia şi modernizarea drumurilor naţionale, derularea şi atribuirea contractelor de achiziţie publică şi de modernizare a reţelelor de drumuri, atribuirea contractelor de deszăpezire, întreţinere şi pază a acestora", se precizează în comunicat.
PÎCCJ arată că, prin faptele indicate, a fost prejudiciată instituţia angajatoare cu 985.625,3 lei, reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcţiilor deţinute fără drept.