Actualitate
Director nou la o societate a CE Oltenia
Pesedista Anca Bordușanu va fi de la 1 iunie noul director general al MedserMin SA, societate care aparține Complexului Energetic Oltenia și care prestează în principal servicii medicale pentru angajații companiei.
Societatea MedservMin a fost condusă în ultimii patru ani de Niculina Mocioi. CE Oltenia a publicat raportul de activitate al acesteia pe anul trecut, din care rezultă o îndeplinire a indicatorilor de performanță de 109,17%.
“În legătură cu indicatorii financiari 2021 se poate observa depășirea țintelor asumate pentru cinci din cei zece indicatori”, se arată în Raportul de evaluare publicat pe site-ul CE Oltenia.
“Obiectivul de guvernanță corporativă pentru anul 2021 este îndeplinit, neexistând indicatori nerealizați”, se mai arată în raport.