Social

Direcția Silvică Gorj angajează pădurari, tehnicieni și șef de district

Șase posturi a scos la concurs Direcția Silvică Gorj, în cadrul celei de-a doua etape de recrutări. Printre posturile pentru care instituția caută personal se numără și cel de șef district în structura Ocolului Silvic Târgu Jiu, Districtul I Strâmba. 

Direcția organizează concurs și pentru două posturi de tehnician silvic, la Ocolul Silvic Tismana, respectiv Ocolul Silvic Motru. 

Alte trei posturi scoase la concurs sunt de pădurar. Personalul care va fi selectat va presta activitate în cadrul Ocolului Silvic Motru, Districtul Silvic III Peșteana, precum și la Ocolul Silvic Tismana. 

La concurs poate participa personalul angajat deja în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva și din afară. Candidaturile pot fi depuse până în data de 8 august, ora 16.30, la sediul instituției. Concursul a fost programat pentru data de 10 august, și va consta într-un test grilă și un interviu. 

 

Vizualizări: 2,530

Alte articole din Social:

Citește și: