Anchetă

Direcția Publică Motru funcționează ilegal de 13 zile. Fals și uz de fals ce duc la pușcărie!

Situație extrem de tensionată la Direcția Publică ce aparține Primăriei Motru. Consiliul Local a numit pe 30 aprilie o nouă adunare generală, pentru care primarul PSD Cosmin Morega refuză să semneze contractele de mandat. De la 1 mai, societatea nu mai are nici AGA, nici Consiliu de Administrație, nici conducere executivă. În aceste condiții, salariații se tem că nu își primesc salariile până pe 15 mai, așa cum nu au primit nici bonurile de masă la începutul lunii. Pentru a evita o grevă, primarul Cosmin Morega l-ar fi chemat de acasă pe fostul director Tudor Dobrică, pentru a semna statele de salarii ca și cum ar fi fost întocmite luna trecută. “Este fals și uz de fals”, susțin surse din societate, care ne-au comunicat faptul că polițiștii sunt de azi dimineață la sediul direcției.

Direcția Publică Motru a fost condusă în ultimii patru ani de Tudor Dobrică, mandatul acestuia expirând pe 30 aprilie. Consiliul Local Motru a numit pe 30 aprilie o nouă Adunare Generală a Acționarilor la Direcția Publică, din care fac parte și consilierii Jianu și Huidu, ale căror mandate nu au fost încă semnate de primarul PSD.

Primarul Cosmin Morega a tras de timp și nu a publicat hotărârea de consiliu până astăzi, 13 mai, dar și acum fără semnătura secretarei. Este tot un tertip pentru a bloca hotărârea, susțin sursele noastre. 

“Morega refuză să semneze contractele de mandat pentru cei doi reprezentanți din AGA. Primarul știe că este ilegal, dar îl doare în bască, el folosește Direcția Publică Motru ca pe jucăria lui. Morega conduce acum societatea ca un director, pune muncitorii să facă lucrări fără niciun document, fără nicio atribuție. Este și incompatibil, pentru că are mai multe dosare penale din vremea în care conducea Direcția Publică Motru”, se arată într-o sesizare trimisă redacției.

Pentru că nu are cine semna statele de salarii și angajații amenință cu greva, primarul Morega l-ar fi adus de acasă pe Tudor Dobrică, fostul director, care a semnat mai multe documente, printre care și statele de plată către muncitori. 

“Au lăsat numere de înregistrare cu 30 aprilie, ca să poată semna statele. E la mintea cocoșului că nicio societate nu putea semna statele de salarii pe 30 aprilie, mai ales că a fost și Paștele. L-au adus de acasă, pentru că oamenii se pregăteau de grevă, nu au primit nici bonurile, nici banii. Bonurile trebuia să le primească la începutul lunii, iar salariile pe 15. Oamenii ăia sunt în pericol, pentru că orice se întâmplă, nu au niciun șef, nu își asumă nimeni răspunderea pe nimic”, se mai arată în sesizare.

Poliția a fost toată ziua la Direcția Publică Motru, verificând documente. Indiciile sunt clare că, de-a lungul timpului, practica de sifonat banul public la acea societate a fost la ea acasă. Sursele noastre confirmă că sunt mai multe dosare penale deschise de poliție, dar care din păcate bat pasul pe loc, cu toate că, dacă s-ar recurge la audieri și la verificarea clasică a unor documente, s-ar confirma infracțiuni în formă continuată, comise de o adevărată grupare organizată.

Vizualizări: 3,288

Alte articole din Anchetă:

Citește și: