Actualitate

Dilemă la termocentrala din Turceni

Termocentrala din Turceni abia mai funcționează cu un grup, la personalul pe care îl mai are, dar trebuie să pregătească pentru iarnă toate cele trei grupuri, inclusiv pe cel care a intrat în conservare astă-vară.

Pensionările pe legea 197/2021 continuă, vor mai fi câteva zeci până la finalul anului.

“Nu știu cum zic ei că vom merge cu trei grupuri la iarnă. Probabil că vor aduce înapoi oamenii din pensie, altă soluție nu văd”, ne-a spus un salariat.

Grupul 7 Turceni a intrat în conservare în iunie, fiind singurul grup al Complexului Energetic Oltenia aflat în această situație. Ar fi o premieră și pentru companie repornirea unui grup aflat în conservare. Alte trei grupuri au fost închise definitiv.

Guvernul lucrează în prezent la programul de iarnă și ia în calcul repornirea grupului 7 Turceni, precum și a unui grup la Rovinari.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia vrea să reangajeze pensionari pentru a ocupa posturi cheie rămase vacante în termocentrale după pensionarea angajaților pe Legea nr.197/2021. 

Vizualizări: 5,598

Alte articole din Actualitate:

Citește și: