Social
Despăgubiți de două ori pentru porcii cu pestă
Sute de gorjeni au rămas fără porci în această vară, din cauza pestei porcine. Despăgubirile primite, de 10 lei/kg, nu au acoperit pierderile oamenilor.
O primărie din Gorj a decis să suplimenteze acest sprijin. În ședința de Consiliu Local de luni, 27 noiembrie, la nivelul Primăriei comunei Bâlteni a fost adoptat un proiect de hotărâre ce prevede aprobarea suplimentării despăgubirilor acordate proprietarilor de porcine ucise pentru combaterea pestei porcine africane.
Oamenii care au suferit pierderi ale suinelor din gospodării vor primi, pe lângă cei 10 lei/kg de la Direcția Sanitară Veterinară (DSV), încă 8 lei/kg din partea autorităților locale.
Sprijinul din partea Primăriei se va face pe bază de cerere, dar se vor consulta și tabelele realizate de DSV Gorj, cu persoanele care și-au sacrificat porcinele.
Sunt în jur de 40 de localnici în această situație, suma alocată fiind de 75 de mii de lei.