Social
Desființarea inspectoratelor școlare a fost amânată
Desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la data de 1 ianuarie 2025, prin Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare promovată în urmă cu o lună.
Surse din conducerea inspectoratelor și din Ministerul Educației au confirmat pentru Edupedu.ro că anul acesta nu se va mai aplica reorganizarea Inspectoratelor Școlare, a Caselor Corpului Didactic și a ARACIP – așa cum prevedea legea învățământului Deca-Iohannis.
Concret, legea care amână reorganizarea ISJ-urilor (inspectoratele școlare județene) prevede că, de la 1 iulie 2024, instituțiile publice aflate în coordonarea /subordonarea /autoritatea administrației publice centrale își continuă activitatea doar dacă au peste 50 de posturi aprobate și dacă respectivele activități nu se suprapun cu cele desfășurate de alte instituții.
Cu toate acestea, prevederea de mai sus nu se aplică de la 1 iulie 2024 pentru instituțiile publice din domeniul educației, sănătății, asistenței și protecției sociale, culturii, precum și din alte domenii aprobate prin memorandum de Guvernul României, ci din 1 ianuarie 2025.