Politică
Deputatul Weber: Noi nu suntem cu povești și filmulețe fanteziste
Deputatul Mihai Weber anunță că se ia în calcul prelungirea unor contracte pe durată nedeterminată în cazul unor angajați din cei aproximativ două mii care au fost angajați în urmă cu doi ani. Toate contractele au fost prelungite acum cu încă șase luni, dar parlamentarul spune că vor fi analizate solicitările din fiecare subunitate și vor fi contracte ce vor fi transformate în contracte pe durată nedeterminată pentru că este nevoie de specialiști.
„Așa cum le-am promis oamenilor, nu suntem cu povești, cu filmulețe care mai de care mai fanteziste, la noi faptele contează. Le-am promis celor 1.800 de oameni că vor avea contractele prelungite și iată că s-au prelungit cu încă șase luni de zile pentru toată lumea. Anul trecut, se punea sub semnul întrebării posibilitatea prelungirii acestor contracte și am intervenit în cadrul comisiilor și am votat în plenul Camerei Deputaților posibilitatea ca acești oameni să aibă contractele prelungite”, a spus deputatul Mihai Weber.
De la 1 octombrie, toate cele aproximativ 1800 de contracte au fost prelungite cu încă șase luni.
„Se ia în calcul ca unele dintre aceste contracte să fie transformate în contracte pe durată nedeterminată în urma unor analize, a unor solicitări, cereri din unitățile respective”, a mai declarat Weber la Radio Infinit.