Ultima oră

Deputata AUR Ionelia Priescu: Interpelare fără răspuns privind ariile protejate din Gorj, deși termenul legal a fost depășit

Deputata AUR de Gorj, Ionelia-Florenţa Priescu, nu a primit încă răspuns la interpelarea adresată Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, privind impactul prevederilor PNRR asupra județului Gorj, deși termenul legal pentru furnizarea unui răspuns a expirat pe 14 aprilie.

Interpelarea cu numărul B/AUR/35/05.03.2025, transmisă oficial în data de 5 martie, vizează includerea a aproximativ 45% din suprafața fondului forestier al județului Gorj în arii naturale protejate, măsură care, conform deputatei, ar afecta grav economia locală și traiul populației din zonă.

În conținutul interpelării, deputata Priescu semnala că „aproape 45% din suprafața totală a pădurilor județului Gorj urmează să fie incluse în arii naturale protejate”, conform prevederilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta avertiza că măsura are „implicații majore asupra economiei locale, turismului și mijloacelor de trai ale locuitorilor din zonă”.

Deputata sublinia, de asemenea, că restricțiile impuse ar afecta activități tradiționale precum „exploatarea lemnului, […] adunarea de lemne de foc, culesul fructelor de pădure și al ciupercilor, elemente esențiale pentru subzistența multor familii din aceste zone”.

Ionelia Priescu punea sub semnul întrebării echitatea distribuirii ariilor protejate între județe și solicita „analiza situației și identificarea soluțiilor conforme de ameliorare a problemei”, precum și „renegocierea prevederilor din PNRR în sensul micșorării suprafețelor de arii protejate propuse pentru județul Gorj”.

Cu toate acestea, la mai bine de o lună de la data interpelării și la zece zile după termenul legal pentru răspuns, Ministerul Mediului nu a transmis încă un răspuns oficial.

Vizualizări: 369

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: