Politică
Deputat de Gorj: Suntem singurul partid care are în program cărbunele și se poate rezolva!
Comisia Europeană nu conduce toată România! O spune deputatul Radu Miruță întrebat fiind despre negocierile mult trâmbițate privind amânarea închiderii mineritului până când se va pune ceva în schimbul acestei industrii. Miruță crede că problema poate fi rezolvată rapid, printr-o lege dată în acest sens de Parlament fără să mai stea oficialii statului român să mimeze negocieri la Bruxelles.
Radu Miruță a declarat că USR e singurul partid care a notat în planul de guvernarea menținerea cărbunelui în Sistemul Energetic Național până când se va pune ceva în loc. „Nu e o glumă. USR e singurul dintre cele trei partide care are în programul de guvernare continuarea producerii energiei pe bază de cărbune până se va pune ceva în schimb. E o chestie oficială, e public! Eu vă spun că pe documentul publicat de la PSD, PNL, USR, singurul document care are cărbune în el e al USR”, a declarat deputatul Radu Miruță.
În această perioadă, România a doborât record peste record în ceea ce privește importurile, dar ministrul Energiei a dat asigurări că situația nu e atât de sumbră pe cât se prezintă. “Importăm aproape maxim cât suportă firele. România are capacitatea de a importa cam 3.500 de MW într-o oră. S-au importat cam 3.000. Mai mult nu suportă firul în sine. Se înroșește! Acolo ma ajuns? Vine iarna! Credeți că va scădea consumul? Plus că România e într-o zonă destul de săracă în sensul că, pe cap de locuitori, se consumă foarte puțină energie, ceea ce arată cam cât de dezindustrializată este, că energia multă se consumă când merg fabricile”, a mai explicat parlamentarul la Radio Infinit.
PSD, PNL și USR negociază pentru o viitoare alianță în Guvern, își analizează ideile de guvernare și urmează să fie dezbătută și partea care privește resuscitarea industriei cărbunelui până când se va pune ceva în schimb.
„Noi avem bucata asta în programul de guvernare, ceilalți nu o au. Deci nu intră la bucata comună, nu s-a discutat încă. Vom încerca să o punem. Dacă și ceilalți o acceptă, va fi acolo. Adopți în Parlamentul României legea care prevede că nu închizi până nu pui ceva în loc și trimiți hârtie Comisiei Europene și în baza ei, modifici tu. Comisia Europeană, totuși, nu conduce toată România. Informezi ce a decis Parlamentul țării mele”, a mai punctat Miruță.