Actualitate
Decizie de pensionare greșită? Ghinion!
- Funcționarii caselor de pensii nu sunt trași la răspundere
Pensionarii care primesc decizii recalculate greșit au o singura cale de atac: în justiție. Au termen 45 de zile să meargă în justiție și să conteste decizia. Cu alte cuvinte, casele de pensii nu-și asumă nicio responsabilitate, în sensul tragerii la răspundere a funcționarilor care au greșit, eliberând decizii eronate. Casele de pensii nu mai au nicio atributie.
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a recunoscut public că anumite pensii pot fi recalculate greșit. „Suntem oameni până la urmă și eroarea umană niciodată nu a putut fi eliminată. Noi sperăm să diminuăm aceste erori, spre zero. Eroarea este normală, ne-o asumăm. Orice greșeală se poate îndrepta.
Este foarte clar și prevăzut în formularul de decizie că există un termen de 45 de zile pentru a contesta, de la momentul primirii deciziei. Eu sper să nu fie cazul, am încredere în colegii mei”, a spus el. Însă greșelile funcționarilor se pot îndrepta doar pe stresul și cheltuiala vârstnicilor ghinioniști.