Ultima oră
De la 30 de grade la 17 în doar câteva ore
Vremea se schimbă brusc. Județul Gorj se află sub cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ. Avertizarea vizează mai multe județe din sudul țării și este valabilă până în această seară la ora 20. Temperaturile au scăzut de la aproape 30 de grade câte au fost ieri, la 17-18.
La munte, meteorologii anunță ninsori.
„În nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și sudul Transilvaniei, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50...70 l/mp și izolat de peste 80 l/mp”, anunță ANM.