Actualitate
De ce se grăbesc minerii să se pensioneze până în septembrie
Sindicatele din minerit estimează un mare val de pensionări în această vară. Mulți mineri și energeticieni se vor grăbi să iasă la pensie în baza actualei legi a pensiilor. De la 1 septembrie, intră în vigoare noile modificări, iar acestea le aduc pierderi viitorilor pensionari din minerit.
Cei mai mulți care îndeplinesc condițiile de a ieși din câmpul muncii vor face acest lucru în iulie și august. De la 1 septembrie, ar putea pierde 1.700 de lei, în medie, la pensii. Informația a fost făcută publică de parlamentarul Radu Miruță.
„Am făcut calculul pentru judeţul Gorj şi, de la 1 septembrie 2024, după recalcularea pe noua lege a pensiilor, minerii şi energeticienii vor pierde la pensie, în medie, 1.700 de lei. În România pensiilor speciale, să iei bani de la cei care cu adevărat au lucrat în condiţii speciale şi să-i dai celor care nu au muncit în condiţii grele, dar care primesc pensii speciale, este o nedreptate uriaşă, pe care eu nu o pot accepta”, a transmis deputatul Radu Miruță.