Social
De ce s-a apucat un primar de cioplit lemnul
Primarul din comuna gorjeană Aninoasa, Ilie Petroi, a fost voluntar pentru o zi alături de cei care, în această perioadă, salvează Cula Crăsnaru Groșerea.
“Cula Crăsnaru a fost retrocedată în anul 2006 de fostul primar moștenitorilor familiei Teodorescu, soției fostului ministru al culturii Răzvan Teodorescu - coproprietar. A fost lăsată la voia întâmplării.
Fiind monument istoric și totodată proprietate privată, primăria nu a avut posibilitatea legală să demareze vreun proiect de reabilitare. Anul trecut, cei de la Ambulanța pentru monumente au demarat acțiunea de a pune acest monument în siguranță pin refacerea unor părți structurale, cât și a acoperișului care a fost deteriorat.
Ca și primărie am acordat tot sprijinul, ca și cetățean m-am înrolat ca voluntar să contribui pentru o zi la reabilitarea acesteia, o zi am cioplit manual lemnul necesar pentru acoperiș”, a spus primarul Ilie Petroi.
Cula Crăsnaru este localizată în satul Groşerea, comuna Aninoasa din Gorj și este una dintre numeroasele cule construite în acest județ ca fortăreţe în faţa jafurilor iniţiate de turci.
Cula a servit ca punct de observaţie pe valea Gilortului şi o parte din Valea Jiului, de-a lungul secolelor. Ce o face specială este faptul că este printre singurele care păstrează acoperișul original.
Încadrată ca monument istoric, cula din Groşerea a fost abandonată de proprietari, iar autorităţile locale nu au putut să intervină, fiind proprietate privată. De aceea ONG-ul “Ambulanța pentru Monumente” a decis să intervină și dorește să o restaureze.
Cula a fost construită de Cocoş Crăsnaru, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, și avea rol de veghe şi de apărare. De-a lungul timpului a suferit modificări: a fost incendiată de turci şi refăcută în anul 1801, de către Barbu Cocoş, fiul ctitorului, iar în 1898, a fost afectată de un puternic trăsnet.
Există și o altă teorie privind construcția acestei cule. Arhitectul Iancu Atanasescu consideră că cel care a ridicat cula este Costache (Constantin) Săvoiu, zis Surcel, care i-a dăruit cula ca dotă fiicei lui, Elena, la căsătoria ei cu Achil Crăsnaru prin actul de dotă din anul 1796.
După 1951, a fost naţionalizată, găzduind sediul Sfatului Popular, iar în 1966 a fost reabilitată de către Direcţia Monumentelor Istorice.
Cula a fost retrocedată, în 2006, urmaşilor care au lăsat-o să se degradeze. În prezent, este abandonată, ultimul proprietar fiind decedat.
Cula din comuna Aninoasa are forma unui pătrat perfect, cu parter şi două etaje. Ultimul etaj are pe latura de sud un pridvor, iar pe laturile de est şi nord are un balcon. Pereţii sunt groşi şi prezintă nişte goluri de tragere pentru apărare.
În prezent, cula este într-o avansată stare de degradare: şindrila de lemn şi coloanele care susţin cupola acoperişului sunt distruse, balconul s-a degradat din cauza intemperiilor naturii, uşile şi ferestrele au fost furate, iar tencuiala nu mai există.
Ambulanța Monumentelor – Oltenia Vest vrea să salveze acest monument cu o istorie specială și invită pe oricine dorește să contribuie la această acțiune.
Pentru a fi parte dintre salvatorii Culei Crăsnaru oricine poate dona suma de minim 10 euro, iar numele lui va fi inscripționat pe șița care va fi montată pe acoperiș.
Reprezentanții Ambulanței Monumentelor transmit că au nevoie de 42.000€, pentru a pune acest monument în siguranță și a-i oferi șansa unei restaurări complete în viitor, după mai bine de 50 de ani de la ultimele lucrări.
Banii adunați din donații vor acoperi costurile pentru realizarea documentației de punere în siguranță, costurile de achiziție ale materialelor de construcție și cheltuielile legate de transportul echipei și a materialelor. Pe lângă acestea, din aceeași sumă se vor asigura plata meșterilor și a restauratorilor, precum și cazarea și mesele voluntarilor.