Actualitate

De ce nu s-au apucat de parcurile fotovoltaice

Au trecut zece luni de când au fost înființate primele firme de tip SPV de către Complexul Energetic Oltenia, pentru realizarea de parcuri fotovoltaice, și încă nu vedem niciun panou pus pe haldele de steril. Ce panouri, nici de nivelare nu s-au apucat.

Explicația este simplă, nu se apucă de investiție pe bani lor, ci așteaptă banii din fondul de modernizare.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat abia cum câvate zile contracte de finanțare pentru patru parcuri fotovoltaice care vor fi dezvoltate de CE Oltenia în asociere cu OMV Petrom.

CE Oltenia și OMV Petrom vor construi patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate cumulată de 450 MW. Investițiile totale necesare pentru dezvoltarea celor patru parcuri fotovoltaice se ridică la peste 400 milioane de euro, 70% fiind finanțate prin Fondul de Modernizare. 

Dacă voiau să înceapă, o puteau face din partea lor de 30%, dar știm cum stau lucrurile. În perioada următoare va fi lansată documentația necesară licitației pentru contractarea serviciilor de inginerie, construcție și punere în funcțiune a parcurilor fotovoltaice. Demararea lucrărilor va începe după ce va fi desemnat câștigătorul acestei licitații. 

Conform estimărilor din prezent, parcurile fotovoltaice ar trebui să furnizeze energie electrică sistemului național începand cu anul 2025.

Vizualizări: 2,438

Alte articole din Actualitate:

Citește și: