Social
De ce a renunțat anul acesta la Zilele Comunei
Primăria comunei Bălănești din județul Gorj a renunțat anul acesta la organizarea Zilelor Comunei, pentru a folosi banii economisiți în vederea finalizării unor investiții în educație și sănătate.
“Anul acesta avem multe investiții în localitate, cofinanțările au crescut și ele, astfel că nu vom organiza Zilele Comunei”, a spus primarul Ovidiu Pungan.
“Aceste evenimente vor fi reluate în anii următori, acum prioritare sunt investițiile în educație și sănătate”, a mai precizat primarul.
Cofinanțările înseamnă 2-5% din valoarea investiției, dar chiar și așa sunt greu de suportat din bugetul local.