Actualitate

De când încep minerii să-și primească cota de cărbune!

Minerii din cadrul Complexului Energetic Oltenia ar putea să primească începând cu data de 15 iunie cota de cărbune pentru acest an. În fiecare an, câteva mii de angajați din cadrul companiei energetice beneficiază de acest drept negociat în Contractul Colectiv de Muncă. Nici în acest an cota nu va depăși cantitatea de 10 tone de lignit pentru fiecare salariat, însă există un impediment în alocarea acestui drept.

Reprezentanții salariaților și administrația companiei energetice nu au reușit să se înțeleagă încă în privința prețului cu care angajații companiei pot achiziționa cărbunele și au programat o nouă rundă de negocieri. În anii trecuți, prețul pentru tona de lignit a fost semnificativ mai mic de prețul cu care se vindea către societăți externe cărbunele, însă în acest an cele două părți nu reușesc să scadă valoarea acestuia la una care să fie acceptată de angajați. Următoarea rundă de negocieri a fost programată pentru data de 5 iunie, dată la care, cel mai probabil, minerii vor afla la ce preț pot achiziționa lignitul. Mulți dintre cei care primesc cărbunele îl valorifică ulterior pentru că instalațiile lor de încălzire nu sunt potrivite pentru încălzirea cu lignit.

Vizualizări: 1,555

Alte articole din Actualitate:

Citește și: