Rar găsești specimene mai parșive și mai lipsite de moralitate ca liderii de sindicat. Indiferent despre ce domeniu de activitate (din sistemul bugetar, cel mai adesea) discutăm, cei din fruntea trebii mișcării sindicale sunt vopsiți, vânduți, ghiocei cu chiloții-n vine în fața patronatului. Bineînțeles, nu „de-a moaca”, ci contra privilegii, funcții și bani. Mulți bani.

Într-o tarla care până alaltăieri avea munți de milioane de euro, anume sectorul minerit-energie, liderii de sindicat nu aveau cum face excepție de la regulă. Dacă-i luați la puricat pe acești perverși cu aere de fete neprihănite, veți constata că toți, fără vreo excepție, au ajuns dihori plini de șmecherie, nu le mai ajungi cu aia la nas. Bine, cei al căror nume contează, că așa sunt mulți la băgarea-n seamă.

Fie ei, fie rude ori boarfe din dotare, dar cineva sigur a avut de câștigat. Pentru funcții inventate, însă bine de tot plătite, limbricii din fruntea mișcării sindicale au prestat servicii rușinoase pentru patronat, adicătelea administrație, adicătelea partide politice. Nu mai trebuie să se ascundă acești amorfi sodomizați, ci să admită că și-au pus dosul la bătaie în fața fie a pesediștilor, fie a liberalilor. Uitasem democrat-liberalii, mă scuzați. Căci atunci, în vremea pedeliștilor, s-au produs unele dintre cele mai bănoase trădări ale acestor râme, dihănii târâtoare ce au lăsat deoparte interesul celor mulți și au avut în cap satisfacerea intereselor personale. Adică aceleași planuri ca formațiunile politice, croite pe aceleași direcții: japcă, viol, căpătuială, crimă socială! Vă sună cunoscut?

Într-o nație normală, la protestele din fața Prefecturii din Tg-Jiu trebuia să se regăsească, zilnic, cel puțin 1.000 de persoane. Cu tot cu infiltrații de serviciu, știuți ori neintuiți. Însă la noi, când minerii și energeticienii au realizat că au fost trădați în timp de nevertebratele numite lideri de sindicat, cine să mai iasă? Cine?! Când agaricii sindicaliști, paiațe sensibile la bani (sic!) ca omulețu’ femeii la frecare, i-au vândut „pe-o ciorbă și-un pachet de Kent”, cei mulți și obidiți au realizat că au rămas singuri în fața malaxorului. Care merge inevitabil într-o direcție, că acolo – la nivelul ăla – ne-au vândut alții pe toți. 

Acum nu se mai poate face nimic. Delăsarea, indiferența și trădarea acestor Iude au netezit calea dezastrului din mineritul și energia românească. Țineți minte, dragii mei mineri: nu puteați fi uciși fără largul concurs al liderilor de sindicat! Personal, din furcă-n furcă i-aș plimba pe acești vânzători de neam.