Actualitate
Cum stă CEO cu stocurile de cărbune pentru iarnă
Dacă în urmă cu câțiva ani erau tot timpul probleme în ceea ce privește stocurile de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia pentru sezonul rece, în acest an lucrurile stau altfel. Acest lucru nu se datorează însă unei producții mai mari de lignit, ci pentru că CEO nu mai este compania energetică pe care se baza toată lumea iarna. Acest lucru este recunoscut și de sindicaliști care atrag însă atenția asupra unei alte probleme din cariere.
Dumitru Pârvulescu spune că s-au băgat cantități importante de piatră concasată pe drumurile din cariere, însă după apariția ploilor drumurile vor fi acoperite de nămol.
La începutul anului trecut, din această cauză, trei mineri și-au pierdut viața în urma unui tragic eveniment petrecut la Cariera Jilț Sud.
„Pregătită de iarnă vizavi de stocurile de cărbune v-am spus, în funcție de cât e posibil să aibă nevoie de ei, că nu mai este în funcție de necesitatea României, în țară cărbunele este la și alții. Suntem și nu suntem pregătiți. Până acum a fost bine că a fost și vremea bună, în momentul în care o să plouă, poți să bagi cum au băgat și ei zeci de mii de metri cubi de piatră concasată și tot nu ai ce face. Mineritul așa a fost dintotdeauna”, afirmă Dumitru Pîrvulescu, președintele FNME.