Actualitate
Cum scapă UM Sadu de datoriile la bugetul local
Primăria Bumbești Jiu va prelua bunuri din proprietatea Uzinei Mecanice Sadu în contul datoriilor pe care aceasta din urmă le înregistrează la bugetul local. Este vorba de clădiri, terenuri, chiar și câteva drumuri uzinale vor fi preluate de administrația locală.
Consiliul Local Bumbești Jiu a aprobat de principiu preluarea bunurilor proprietatea uzinei de armament, prin procedura de dare în plată, în vederea stingerii datoriilor restante ce reprezintă creanțe fiscale la bugetul local.
Bunurile care vor fi preluate în acest mod vor fi introduse în domeniul public al orașului. ”Pentru stingerea debitelor restante prin procedura de dare în plată, se vor prelua bunuri a căror valoare însumată va fi congruentă cu valoarea creanțelor reprezentând impozite/taxe datorate bugetului local”, se arată în hotărârea Consiliului Local Bumbești Jiu, fiind precizat faptul că lista finală cu valoarea bunurilor va fi stabilită în urma efectuării evaluării lor de către experți evaluatori autorizați.
Și sunt bunuri de valoare destul de mare. Spre exemplu, una dintre clădirile ce vor fi preluate de primărie, o hală de peste 17.000mp, se ridică la o valoare de circa 12.5 milioane lei. Pe lista cu bunurile ce vor fi preluate de primărie în contul datoriilor sunt 11 repere.