Eveniment

Cum s-a produs accidentul din Scoarța

Un șofer de 34 de ani ar fi provocat accidentul de circulație din comuna Scoarța. Acesta ar fi intrat într-o depășire ilegală și s-a ciocnit cu o mașină condusă de un bărbat de 81 de ani. În urma impactului, aceasta din urmă a fost proiectată în șanț. 

 

"Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 34 de ani, din Prigoria, în timp ce conducea un autoturism din direcţia localității Scoarţa către Târgu Jiu, pe DN 67 B Copăcioasa, ar fi efectuat manevra de depăşire a mai multor autovehicule, prin încălcare marcajului longitudinal continuu şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 81 de ani, din Târgu Cărbuneşti, care a efectuat manevra de schimbare a direcţiei de mers spre stânga, spre DJ 663 Budieni. 

 

În urma accidentului a rezultat rănire bărbatului de 81 de ani și a unei femei, de 79 de ani, pasageră în autoturism, ambii fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", anunță IPJ Gorj. 

Vizualizări: 940

Alte articole din Eveniment:

Citește și: