Diaspora

Cum reduc alte țări consumul de energie

Autoritățile din România îndeamnă populația, firmele și instituțiile să ia măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică și gaze naturale, dar nu au o politică unitară în acest sens. Fiecare primar ia măsurile pe care le consideră, la fel fiecare șef de instituție.

În alte țări europene, măsurile sunt deja dure. Cehia a coborât temperatura în instituții la 19 grade Celsius și a anunțat că jumătate din becuri vor fi scoase din funcțiune.

În Ungaria, guvernul a ordonat instituţiilor şi companiilor de stat să reducă consumul de gaze cu 25% faţă de anul precedent, cu excepţia spitalelor şi instituţiilor sociale.

Guvernul polonez a instruit diferitele sale instituţii să reducă consumul de energie electrică cu 10%. După muncă, oficialii trebuie să-şi închidă computerele şi să deconecteze încărcătoarele şi pot imprima doar documentele necesare.

Universităţile slovace au avertizat că vor organiza cursuri online dacă guvernul nu oferă mai multe finanţări până la jumătatea lunii noiembrie.

În Republica Cehă, un sondaj efectuat la peste 500 de cluburi sportive a arătat că 61% dintre cei care folosesc spaţii interioare precum piscine, patinoare, săli de sport sau săli gonflabile se confruntă cu o ”ameninţare existenţială”, deoarece costurile cu energia au crescut deja cu 135%.

Vizualizări: 761

Alte articole din Diaspora:

Citește și: