pamFLEȚI
Cum pot să vă mintă în halul ăsta?
Unii lideri sindicali din Complexul Energetic Oltenia, la fel ca și unii lideri politici din județul Gorj, sunt ceva de speriat.
Spun că nu știau că există un plan de restructurare revizuit, mai dur, după ce planul inițial a fost respins de Comisia Europeană. Un plan revizuit despre care s-a vorbit oficial și neoficial de sute de ori în media gorjeană și nu numai, chiar dacă unele informații au fost pe surse.
Până la urmă, singura chestiune care nu se știa foarte clar era legată de faptul că, din 2026, capacitățile de producție care nu sunt închise sau conservate intră în rezervă tehnică. Adică sunt tot oprite, dar cu posibilitatea de a le porni din când în când.
Și această informație apăruse pe surse de mai multe ori, inclusiv în Sabotorii, dar și în alte publicații. Să spui acum, ca lider sindical sau lider politic, că nu știai de existența unui plan de restructurare revizuit, înseamnă că ți-ai luat salariul în ultimii ani ca să dormi.
“Pentru noi a fost chiar o surpriză. Nu știam de revizuirea planului”, a spus la Radio Infinit vicepreședintele Federației Energetica, Paul Constantinescu, cel care are sindicatul de bază la Cariera Husnicioara. Pe bune? Chiar nu știai?
”Toată lumea zice că știam de acest plan revizuit, dar n-am știut de el. Am fost surprinși că vom fi în rezervă de capacitate, ceea ce nu ne dă o garanție că vom mai funcționa, din 2026”, a declarat președintele Sindicatului Energia Turceni, Eugen Iovan. Serios, aveți impresia că vă crede cineva?
Vă pun un link din Sabotorii, cu un articol de anul trecut, cu privire la ceea ce conține acest plan:
Cum arată planul de restructurare revizuit al CE Oltenia - DOCUMENT
“Anul 2025 ar fi ultimul cu trei grupuri în funcțiune - 5 și 6 Rovinari, 5 Turceni -, dar și cu trei grupuri în rezervă, adică 4 Rovinari, 4 Turceni și 7 Ișalnița. Din 2026, CE Oltenia ar fi aproape istorie, în sensul în care vor mai rămâne doar trei grupuri în rezervă, și anume 5 și 6 Rovinari și 5 Turceni”, scria Sabotorii în 10 noiembrie anul trecut.
Și vă mai pot da sute de linkuri cu articole din presa locală, în care s-a vorbit de planul de restructurare revizuit, care este cu mult mai dur decât cel inițial. După cum vedeți, s-a scris inclusiv despre faptul că din 2026 rămân doar trei grupuri în rezervă.
Cum de aveți tupeul să spuneți că nu ați știut, mai ales că minerii și energeticienii din CE Oltenia chiar sunt cititori de presă, chiar știu ce s-a scris. Că nu știați în detaliu ce conține planul revizuit pot să cred, dar că acum ați aflat de existența lui... chiar nu.