Mai multe documente postate pe Facebook de Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe relevă eforturile de la începutul anilor 50 ale regimului comunist nou instalat în România de a-l atrage de partea sa pe sculptorul Constantin Brâncuși, stabilit la Paris încă din adolescență.

”Printre miturile despre Brâncuși este vehiculată insistent informația potrivit căreia, la începutul anilor 1950, Constantin Brâncuși ar fi intenționat să doneze statului român atelierul său de la Paris, cu tot cu operele sale, dar autoritățile comuniste ar fi refuzat oferta.

În sprijinul acestei aserțiuni este citat un proces verbal de la o ședință a Academiei Române din 7 martie 1951, în care sculptorul Ion Jalea (1887-1983) a prezentat o comunicare despre opera lui Brâncuși, prezentând şi numeroase planşe şi publicaţii cu reproduceri ale celor mai importante opere de artă ale acestuia. “Fiind cazul tipic al unui artist de talent care oscilează între realism şi formalismul extreme, cazul Brâncuşi trebuie să fie discutat pentru că ridică probleme importante”.

Astfel, prezentarea lui Ion Jalea a determinat câteva intervenții pro și contra ale participanților la ședință, consemnate sumar în procesul verbal de ședință. În timp ce George Călinescu, Alexandru Graur sau George Oprescu l-au criticat pe Constantin Brâncuși pentru că nu adera la valorile “realismului socialist”, de cealaltă parte, Camil Petrescu, Geo Bogza şi Victor Eftimiu, printre alții, au fost de părere că Brâncuşi reprezenta un adevărat simbol artistic al României şi ar fi trebuit să îi fie apreciată valoarea. Această dezbatere despre arta lui Constantin Brâncuși nu conține nicio referire la presupusa ofertă de donație a sculptorului!

 
Documente din Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe identificate de ministru consilier dr. Monica Joița atestă faptul că Brâncuși a fost dintotdeauna o personalitate culturală mereu prețuită la Ambasada României la Paris, prima referire la acesta din arhivă datând încă din 1905, când șeful misiunii diplomatice l-a recomandat pe tânărul sculptor român pentru obținerea unei burse la Școala Națională de Arte Frumoase a Franței.

 
În perioada interbelică Constantin Brâncuși era unul dintre invitații de onoare obișnuiți ai misiunii diplomatice a României din capitala Franței și chiar și după instaurarea comunismului în România, Ambasada României la Paris l-a tratat cu același respect.

Reprezentanții noului regim încercau cu disperare să îi intre intre în grații marelui sculptor, o asociere publică a acestuia, chiar și indirectă, printr-o eventuală donație a operelor sale către România, putând însemna enorm pentru conducerea comunistă de la București, din punctul de vedere al imaginii și legitimității.

Documentele de arhivă consemenează vizitele periodice pe care i le făceau diplomații români, însoțiți de Margareta Cosăceanu-Lavrillier (4 ianuarie 1893– 22 septembrie 1980), sculptoriță franceză de origine română, fostă studentă a lui Constantin Brâncuși.

Aceasta o informa direct chiar pe Constanța Crăciun, ministru al culturii în perioada 31 octombrie 1953–19 martie 1957. Margareta Cosăceanu-Lavrillier scria:

“Nu pot descifra dacă are nevoie sau nu de partea materială, căci în interval de câteva minute, ori îți vorbește cu simplicitatea unui Diogene, sau are viziuni grandioase. Este mândru – independent – nu acceptă să fie ajutat, nici să vadă că ai milă de el. Exact același caracter ca G. Enescu. Vorbim mult de țară împreună și îi face mare plăcere, își aduce perfect aminte de cântece și poezii populare. Îmi spune versuri întregi foarte grele chiar. Apreciază melodiile și poezia noastră populară mai presus de tot. Mi-a spus că este dintr-un sat în apropiere de Tismana și are încă surori și nepoți acolo.

 
El este aci din 1904, însă toate amintirile lui sunt în strânsă legătură cu țara, vorbește de văile noastre – de lunci cu mult dor. Mă duc aproape zilnic la el, dacă aș putea să-i fac o plăcere sau un serviciu fie cât de mic.”

Vizitele unor medici trimiși pentru consultații sau micile cadouri oferite de Ambasada română de la Paris precum albume cu fotografii ale casei natale și locurile copilăriei, flori sau sticle cu băutură din România reprezentau gesturi menite să îi câștige încrederea lui Constantin Brâncuși. Încercările reprezentanților regimului comunist de la București au fost însă marcate de stângăcii, precum transmiterea unei scrisori dactilografiate, semnată de presupuse rude ale sculptorului, pe care a refuzat să o citească arătând că “am primit o scrisoare oficială, bătută la mașină”.

Consilierul de legație Gheorghe Pascu raporta desfășurarea vizitei din 22 august 1956: “I-am arătat albumele aduse, în special cele ce se refereau la satul lui natal. A recunoscut imediat casa lui părintească, biserica și alte locuri. Am început să discutăm despre satul lui și încetul cu încetul atmosfera s-a încălzit. M-a întrebat ce este în sticle: când a văzut țuica a rămas puțin emoționat și a început să vorbească românește. El a arătat că a plecat din țară (de acasă) la vârsta de 11 ani. De atunci trăiește în Franța și nu se întoarce numai din cauza comuniștilor.

 
M-a servit cu șampanie și s-a scuzat că e bolnav și nu poate să-mi arate atelierul, dar când se va face ceva mai bine să-l vizitez pentru a-mi arăta atelierul. La plecare a insistat din nou să-l vizitez.

Părerea mea este că într-adevăr s-a făcut o greșeală cu scrisoarea trimisă. Scrisoarea este bătută la mașină, n-are nici un pic de căldură, pare că este dictată de cineva și seamănă cu un articol de fond. El a așteptat o scrisoare familiară de la nepoata sa și în schimb primește cinci semnături. Dacă vrem să-l atragem pe Brâncuși de partea noastră, ar trebui controlat în țară cine este nepoata sa și dacă este un element atașat regimului să fie trimisă la Paris și prin ea vom putea să încercăm să ne apropiem de el.

Ar trebui acționat repede deoarece el este bătrân și grav bolnav, cred că nu mai are de trăit, iar doamna Lavrillier spune că el vrea să lase tot ce are statului francez.”