Eveniment

Cultură de cannabis în mijlocul unei păduri

O cultură de canabis, care se întindea pe o suprafaţă de patru mii de metri pătraţi şi care se afla într-o zonă cu vegetaţie deasă, în apropierea unui râu, a fost descoperită în zona rurală a judeţului Timiş,

Cultura era supravegheată cu camere video, atât pentru identificarea unor hoţi sau rivali, cât şi pentru observarea prezenţei poliţiei. 

Opt persoane au fost reţinute în acest caz și urmează să fie prezentate Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, pe parcursul anului 2023, şase persoane bănuite ar fi înfiinţat şi întreţinut, în scopul comercializării, o cultură outdoor de canabis, pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 - 4.000 de metri pătraţi, într-o zonă rurală a judeţului Timiş. Pentru a nu fi observată, cultura a fost dezvoltată într-o zonă cu vegetaţie deasă, în proximitatea unui râu, care a asigurat necesarul de apă prin intermediul unui sistem extins de irigaţii format din ţevi şi racorduri”, a anunţat IPJ Timiş.

Anchetatorii au mai stabilit că de la sfârşitul lunii septembrie, alţi doi bănuiţi, care ar fi aflat despre cultura de canabis situată pe terenul agricol, ar fi recoltat, în mod repetat, cantităţi mari de plante, pe care le-ar fi depozitat în mai multe locaţii din judeţul Timiş.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate, de la o adresă din judeţul Timiş (un canton) cantităţile de 400 de kilograme de masă verde (planta canabis), 60 de kilograme muguri de canabis şi 68 de kilograme de canabis, ambalat în pungi vidate de câte un kilogram.

Vizualizări: 2,113

Alte articole din Eveniment:

Citește și: