Politică
Cu Dumnezeu în... campania electorală

„În cele din urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom învinge”, a scris Victor Ponta pe Facebook, într-un mesaj referitor la decizia CCR prin care candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale a fost respinsă. De altfel, tot mai des, politicienii s-au folosit de credință și l-au „luat” pe Dumnezeu cu ei în campania electorală sperând să devină mai „atractivi” pentru alegători.
Fostul premier Victor Ponta, care s-a suspendat din PSD şi a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale, a scris pe pagina sa de socializare că „lupta pentru România şi pentru români nu încetează niciodată!”.
„«Bunul Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a se chinui, ci pentru a urca de pe cruce în cer». Lupta pentru România şi pentru români nu încetează niciodată! Nu trebuie niciodată să abandonăm! Nu trebuie niciodată să deznădăjduim! În cele din urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom învinge!”, a scris Victor Ponta, marţi, într-o postare.
Judecătorii Curţii Constituţionale au respins marţi contestaţia depusă de Călin Georgescu, fiind menţinută decizia Biroului Electoral Central de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din luna mai, ceea ce înseamnă că pro-rusul este exclus din cursa pentru Palatul Cotroceni.
Vizualizări: 589