Actualitate
Cu cât vor crește salariile la CE Oltenia
Administrația și sindicatele din Complexul Energetic Oltenia au programate negocieri pe 20 decembrie, în vederea majorării salariilor de la 1 ianuarie.
Negocierea vizează un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă. Solicitarea celor patru federații sindicale reprezentative este de 250 de lei în plus pentru fiecare salariat. “Creșterea salariilor de bază din grila de salarizare cu suma de 250 de lei, începând cu data de 01.01.2022, ținând cont de creșterea salariului minim dat de HG 1071/2021 și de demotivarea salariaților calificați și înalt calificați, fără această creștere, prin încheierea unui act adițional la CCM, cu aplicabilitate de la 01.01.2022”, se arată în adresa semnată de liderii patru federații sindicale încă din noiembrie.
Minerii care au protestat zilele trecute au cerut însă o creștere de 500 de lei, suma urmând a fi stabilită prin negociere, pe 20 decembrie.
Protestul continua miercuri doar la Cariera Jilț Sud, potrivit unor surse oficiale, cei de la Jilț Nord reluând lucrul în această dimineață.