Eveniment

Cu anvelopele astea a încercat să urce la Rânca

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au oprit astăzi pentru control un autoturism ce se deplasa pe DN 67 C, din direcția Novaci-stațiunea Rânca.

Procedând la verificarea documentelor, aceștia au stabilit că este vorba de un tânăr de 19 ani, din județul Mehedinți.

“Controlul polițiștilor nu s-a rezumat doar la verificarea documentelor, ci având în vedere condițiile de iarnă în care se circulă pe respectivul tronson de drum, aceștia au observat că tânărul avea autoturismul dotat cu anvelope de vară, acestea fiind și uzate”, a transmis IPJ Gorj.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2900 lei, iar ca măsură complementară, a fost reținut certificatul de înmatriculare, potrivit OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

“Reamintim conducătorilor auto că pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, autovehiculele trebuie să fie dotate cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, acestea trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune și trebuie să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, a mai transmis sursa citată.

 

Vizualizări: 2,493

Alte articole din Eveniment:

Citește și: