Social

CSM Târgu Jiu, parcurs perfect în Liga a IV-a! 

CSM Târgu Jiu a înregistrat sâmbătă, 30 noiembrie, a 16-a victorie consecutivă în Liga a 4-a, după ce a trecut de Jiul Rovinari, scor 7-1, la pauză 1-0. Bebeto Lupuleț a fost omul meciului! Golgheterul CSM Târgu Jiu și al Ligii a 4-a a înscris toate cele 7 goluri ale echipei lui Mario Găman. 

Câteva sute de spectatori au înfruntat ploaia și vremea rece de la Târgu Jiu, pentru a fi alături de echipă la ultimul meci din acest an de pe teren propriu. Cei prezenți la stadion nu au regretat alegerea făcut. Echipa lui Mario Găman și-a încheiat seria meciurilor de pe teren propriu din 2024 cu un succes categoric în fața celor de la Jiul Rovinari, scor 7-1, victorie pe care fotbaliștii lui Mario Găman au dedicat-o suporterilor târgujieni care au fost alături de echipă în acest tur de campionat. 

CSM Târgu Jiu a început cu următorul ”11”: Alexandru Oprița – Fabian Bărănescu, Robert Stancu, Lucian Marina, Sebastian Popescu – Marian Habet, Tudor Pătrășcoiu, Albert Cărămidaru, Albert Filip, Adelin Pîrcălabu(cpt) – Bebeto Lupuleț. Au mai intrat pe parcurs: Ovidiu Rasoveanu, Ionuț Budilică, Mihnea Tutunaru, Giuliano Ganțolea și Mario Țambu. 

CSM Târgu Jiu a început meciul în jumătatea de teren adversă, punând presiune din primul minut pe careul rovinărenilor, care au rezistat doar un sfert de ceas. În minutul 16, Marian Habet a recuperat o minge la centrul terenului și a pasat excelent pentru Albert Filip. Acesta a deschis foarte bine jocul pentru Bebeto Lupuleț, iar atacantul CSM-ului, cu un șut plasat, a deschis seria golurilor de pe Municipal. Prima parte a meciului s-a încheiat cu avantaj minim în dreptul echipei lui Mario Găman și fără șut la poartă în dreptul echipei oaspete. 

După pauză, CSM Târgu Jiu s-a dezlănțuit efectiv la poarta rovinărenilor, marcând nu mai puțin de șase goluri, toate reușitele fiind semnate de Bebeto Lupuleț în minutele 51, 55, 58, 73, 86 și 92. 

În meciul cu Jiul Rovinari a debutat un alt tânăr jucător, Giuliano Ganțolea, născut în 2008, component ale echipei U17 a CSM Târgu Jiu, care și-a făcut astfel debutul la echipa de seniori. Ganțolea, aflat sub comanda lui Sorin Vintilescu, la U17, se înscrie și el pe lista de tineri jucători care au debutat în acest tur de campionat la echipa de seniori. 

A fost a 16-a victorie consecutivă pentru CSM Târgu Jiu, care încheie turul de campionat în fotoliul de lider al Ligii a 4-a. CSM Târgu Jiu mai are de disputat o partidă, sâmbăta viitoare, pe terenul echipei de pe locul 2, CSC Negomir. 

La final a fost din nou bucurie pe teren, dar și în vestiarul CSM Târgu Jiu.

Mario Găman, antrenor CSM Târgu Jiu: ”O victorie clară, o victorie bună înaintea ultimei etape. Cu această victorie suntem siguri de locul întâi la sfârșitul turului. Eu zic că este un parcurs până acum foarte bun, ținând cont că este o echipă nou-formată, cu jucători noi, mulți tineri. Nu este ușor să formezi o familie, o unitate de grup, o coeziune, dar eu zic că, ușor-ușor, prin ceea ce am arătat astăzi, mai ales în repriza a doua, suntem la nivelul așteptărilor. Şi în seara asta, pe o ploaie englezească, pe o vreme rece, spectatorii au venit în număr foarte mare, aportul lor a fost foarte important, iar pe acestă cale vreau să le mulțumesc, care vin zi de zi cu copiii la stadion. Sunt lucruri imense, create greu, dar fumos. Nu este ușor să formezi o comunitate care să iubească o echipă nouă, o echipă care a luat-o de jos și eu zic că gorjenii și târgujienii sunt mândri de această echipă. Vom arăta și mai bine. Bebeto este un jucător foarte bun, un jucător cu potențial imens. Chiar l-am certat la pauză, pentru că în prima repriza a coborât foarte mult să ia mingi, dar în a doua repriză a rămas acolo unde trebuie să rămână în treimea adversă, să aibă simțul porții, a avut control, a avut inspirație și nu putem decât să-l felicităm. Indiferent de nivel, nu este ușor să marchezi șapte goluri. Este un lucru mare, dar el merită. Este un jucător care muncește zi de zi, un jucător care vrea să crească și eu sper ca, pe viitor, să ajungă la un nivel și mai mare”.

Bebeto Lupuleț, CSM Târgu Jiu: ”Este un sentiment fantastic, dar meritele nu sunt numai ale mele, ci ale echipei. Mă ajută foarte multă echipa, eu doar îmi fac treaba acolo în față și vreau să le mulțumesc suporterilor, pentru că îmi dau motivația pentru a marca meci de meci. E un sentiment fantastic, nu am cuvinte. A fost un an perfect, nu cred că sunt multe de spus. Fanii sunt superbi, ne motivează meci de meci și le mulțumim foarte mult pe această cale. Cu siguranță vom da totul pe teren și în ultima etapă și vrem să venim acasă cu cele trei puncte”.

CSM Târgu Jiu: Alexandru Oprița – Fabian Bărănescu(min. 80 Mario Țambu), Robert Stancu, Lucian Marina, Sebi Popescu– Marian Habet(min. 77 Giuliano Ganțolea), Albert Cărămidaru(min. 62 Ovidiu Rasoveanu), Albert Filip(min. 77 Mihnea Tutunaru), Tudor Pătrășcoiu(min. 62 Ionuț Budilică), Adelin Pîrcălabu(cpt.)– Bebeto Lupuleț. Pe banca de rezevere au mai fost: Ionuț Buță, Alexandru Lăpădat, Eduard Trăistaru. Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Dorin Hîrsu. Maseur: Titi Balaci. Delegat: Cristian Mihuț.

 

Vizualizări: 247

Alte articole din Social:

Citește și: