Social
CSM Târgu Jiu nu are rival în Liga a IV-a

Echipa de fotbal a CSM Târgu Jiu a înregistrat sâmbătă o nouă victorie în campionat, după ce a trecut fără probleme de CSO Turceni, scor 4-0, la pauză 3-0. Meciul a contat pentru etapa a 21-a din Liga a 4-a Gorj. Golurile CSM Târgu Jiu au fost reușite de Lucian Marina(min.22), Bogdan Brășfăleanu(min.35), Nicholas Geană(min.45+1) și Bebeto Lupuleț(min.69). CSM Târgu Jiu a ajuns la 21 de victorii consecutive în campionat.
Nici fosta campioană a Gorjului din urmă cu două sezoane, CSO Turceni, nu a rezistat forței ofensive a echipei lui Mario Găman. CSM Târgu Jiu a dominat meciul de la un capăt la celălalt. Fosta campioană a Gorjului nu a avut nici măcar un șut pe poartă. Pe lângă cele 4 goluri, fotbaliștii CSM Târgu Jiu au avut și alte numeroase oportunități clare de a marca. A rămas doar 4-0, spre bucuria celor aproape 1000 de spectatori prezenți la meci, care au aplaudat la scenă deschisă reușitele echipei din Târgu Jiu. Din cele 4 goluri reușite de băieții lui Mario Găman a ieșit în evidență ”bijuteria” de gol realizată de Bogdan Brășfăleanu. Mijlocașul a șutat perfect de la aproximativ 35 de metri, balonul s-a dus spre vinclu, a lovit bara și a intrat în poartă, lăsându-l efectiv spectator pe portarul echipei adverse.
CSM Târgu Jiu s-a instalat încă din startul partidei în jumătatea adeversă, iar primele ocazii au început deja să apără la poarta oaspeților. Bebeto a fost foarte aproape de a decshide scorul în minutul 5. Atacantul CSM-ului a fost blocat în ultimul moment. Adelin Pîrcălabu a fost și el la un pas de gol două minute mai târziu, iar șutul lui Sebastian Popescu a trecut puțin pe lângă poartă. Presiunea CSM-ului a crescut și așa cum era și firesc a venit și primul gol, în urma unei faze fixe, în minutul 22. Nicholas Geană a executat foarte bine un corner de pe partea stângă de atac, iar Lucian Marina a deschis tabela de pe Municipal. Fundașul CSM-ului a marcat cu capul și ”a spart gheața”, fiind primul gol reușit de Lucian Marina în acest sezon. În minutul 25 am consemnat o dublă ocazie în dreptul CSM-ului. În primă fază, Bărănescu a centrat bine pentru reluarea lui Adelin Pîrcălabu, mingea trimisă de căpitanul echipei noastre a fost respinsă în extremis de apărarea oaspeților. Balonul a fost imediat recuperat și centrarea lui Sebastian Popescu l-a găsit într-o poziție bună de șut pe Marian Habet. Șutul mijlocașului nostru a trecut puțin peste poartă. Denis Bucur a fost și el aproape de gol în minutul 32, după un șut sănătos, care nu și-a atins însă ținta. În minutul 35, cei prezenți la stadion au avut ocazia să vadă un gol de generic. După o minge recuperată la aproximativ 35 de metri de poarta oaspeților, Bogdan Brășfăleanu a prins un șut perfect. Mingea trimisă de mijlocașul sosit în iarnă la CSM Târgu Jiu s-a dus spre vinclu, a lovit stâlpul porții și a intrat în poartă, spre bucuria celor prezenți la meci, care au aplaudat ”bijuteria” reușită de Brășfăleanu. Finalul primei reprize a găsit CSM-ul tot în atac. Marian Habet a șutut puternic, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă. În primul minut de prelungire, oaspeții nu au mai scăpat. Nicholas Geană a pătruns prin apărarea aglomerată a Turceniului și a marcat pe lângă portar, pentru 3-0, scor la pauză.
După pauză, CSM Târgu Jiu a continuat să preseze, iar în minutul 61, Marian Habet a fost foarte aproape de a înscrie, dar șutul său a trecut la câțiva centimetri de bara transversală. În minutul 69, după o fază prelungită de atac, golgheterul Bebeto Lupuleț a făcut 4-0, după ce a reluat în plasa porții adverse, cu toată opoziția fundașilor de la Turceni. Imediat după gol, Mario Găman a operat primele schimbări. Sebastian Popescu și Nicholas Geană au fost înlocuiți cu Albert Filip și Albert Cărămidaru. Denis Bucur i-a cedat și el locul lui Ionuț Budilică în minutul 75. Ultimele modificări au fost operate în minutul 82, atunci când Fabian Bărănescu și căpitanul Adelin Pârcălabu au părăsit terenul, iar în locul lor au intrat Eduard Trăistaru și Andrei Trancău. Pe final de meci, băieții lui Mario Găman au căutat și golul 5, dar șuturile expediate de Habet, Albert Filip și Ionuț Budilică nu și-au găsit ținta. A rămas 4-0 și CSM Târgu Jiu a ajuns la cota 21 de victorii consecutive în Liga a 4-a Gorj.
Mario Găman, antrenor principal CSM Târgu Jiu: ”Cred că a fost o partidă bună, o partidă peste media Ligii a 4-a. Vreau să felicit echipa din Turceni pentru ceea ce a arătat în seara asta. Din fericire, punctele sunt la noi. Am făcut o partidă, din toate punctele de vedere, excelentă, cu ocazii multe, cu faze-spectacol, cu situații periculoase, cu ocazii mari și goluri superbe. Asta spune multe despre talentul și despre ceea ce vor acești băiești, despre potențialul lor. Le spun mereu să încerce, să dea la poartă, pentru că nu se știe cum transmite mingea și astăzi, într-adevăr, a fost un gol superb, un gol de generic. Cred că toată echipa este de lăudat pentru seara asta. O prestație bună, o prestație care ne dă speranțe pentru viitor și eu am mare încredere în acest nucleu de băieți și în acești copii tineri, și în cei cu experiență, și cred că vom arăta din ce în ce mai bine.”
CSM Târgu Jiu: Alexandru Oprița – Fabian Bărănescu, Lucian Marina, Flavius Dumbrăvean, Sebastian Popescu – Marian Habet, , Denis Bucur, Nicholas Geană, Bogdan Brășfăleanu, Adelin Pîrcălabu(cpt.) – Bebeto Lupuleț. Rezerve: Andrei Krupenschi – Mihăiță Miculicean, Albert Cărămidaru, Mario Țambu, Albert Filip, Eduard Trăistaru, Alexandru Lăpădat, Andrei Trancău, Ionuț Budilică. Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Dorin Hîrsu. Maseur: Titi Balaci. Delegat: Cristian Mihuț.
Vizualizări: 248