Social

CSM Târgu Jiu are un olimpic care face box de performanță

Printre cei mai tineri juniori care se pregătesc la CSM Târgu Jiu se numără Amelian Istrătescu, un sportiv care face box de performanță dar are și rezultate foarte bune la învățătură.

CSM Târgu Jiu a atras în ultima perioadă mulți tineri către secția de box, acolo unde se pregătește și juniorul de aproape 15 ani, Amelian Istrătescu, sportiv care este deja în vederea lotului național de juniori cu care s-a pregătit de două ori până acum și căruia antrenorul său îi prevede un viitor strălucit. Cel care îl pregătește acum, la CSM Târgu Jiu, este fostul mare campion de box al României, Petrișor Gănănău, sportiv dus către mare performanță de maestrul Ion Geică. Acum, la rândul său, Gănănău are misiunea de a duce mai departe tradiția performanțelor din boxul gorjean și prezența sa la CSM a atras deja o serie de tineri către acest sport.

Despre juniorul său, Amelian Istrătescu, Gănănău are numai cuvinte de laudă, mai ales că învață foarte bine la școală fiind și olimpic la cinci materii. „Are doar 15 ani și e la primul an de juniori, dar a fost deja de două ori la pregătire cu lotul național de juniori și rămâne în vederea antrenorilor de la lot. Deocamdată nu i-am fixat obiective prea mari pentru că este la început dar de la anul se va cere și performanță. El este un sportiv serios, cuminte, muncitor și mai este și olimpic la cinci materii la școală”, a precizat Gănănău. Amelian Istrătescu se pregătește acum să participe la Cupa României dar nu uită nici de școală pentru că în luna iunie va avea și examen de capacitate. 

Începând de luni sportivul celor de la CSM Târgu Jiu va merge la Iași, cu antrenorul său și cu alți juniori care vor participa la ediția din acest an a Cupei României pentru juniori. 

Vizualizări: 1,353

Alte articole din Social:

Citește și: