Social
CSM Târgu Jiu – Rapid București în sferturile Cupei României!

Echipa pregătită de Liviu Andrieș și Andrei Enache va juca, pe 16 martie, în deplasare, cu Rapid București, la ora actuală una dintre cele mai puternice echipe din handbalul românesc.
CSM Târgu Jiu va avea parte de o confruntare extrem de dificilă, într-o singură manșă, cu Rapid București, echipă care în acest moment se află pe locul 4 în Liga Florilor MOL. Cea mai recentă întâlnire dintre cele două echipe s-a consumat pe terenul Rapidului, în etapa a 15-a din Liga Florilor MOL, partidă în care Rapid s-a impus cu 32-24.
Echipa pregătită de Liviu Andrieș și Andrei Enache a trecut în primul tur al Cupei României de Măgura Cisnădie. Handbalistele lui Liviu Andrieș au câștigat, la limită, chiar pe terenul echipei ardelene, scor 27-26. În Turul 2, CSM Târgu Jiu a jucat tot în deplasare, cu Unirea Slobozia, scor 29-23. Din păcate, conform tragerii la sorți, echipa noastră va juca și al treilea meci din cupă tot în deplasare. Liviu Andrieș și-ar fi dorit ca partida cu Rapid să se dispute la Târgu Jiu. Chiar și în condițiile unui meci în deplasare, pe terenul uneia dintre cele mai puternice echipe din handbalul românesc la ora actuala, Liviu Andrieș spune că CSM Târgu Jiu merge la București să își joace șansa, într-o competiție în care pot apărea și suprize.
Liviu Andrieș, antrenor CSM Târgu Jiu: ”O tragere la sorți destul de grea. Din păcate, jucăm din nou în deplasare, în compania vicecampioanei Rapid, participantă în Liga Campionilor. Dacă este să ținem cont că este o competiție în care se mai întâmplă și surprize, trebuie să credem în șansa noastră pentru că nu avem nimic de pierdut. Ne-am fi dorit ca acest meci să-l disputăm pe teren propriu.”
Vizualizări: 126