Social
Creșă nouă într-o comună de lângă Târgu Jiu

Veste bună pentru părinții din comuna Bălești! Autoritățile anunță că au demarat lucrările pentru a construi de la zero o creșă. Aceasta va fi realizată în satul Ceauru.
Investiția se ridică la șase milioane de lei.
"Astăzi, 26.02.2025, au demarat lucrările la obiectivul de investiții ”Proiect Tip – Construire creșă mică, sat Ceauru, comuna Bălești, județul Gorj”, lucrări în valoare de 6.086.399,93 lei, finanțate prin C.N.I. Așa cum a promis, primarul comunei Bălești a investit în educația timpurie ce reprezintă fundația pe care se construiește întregul parcurs educațional și dezvoltarea copilului.
Dorim mult succes constructorului și mulțumim primarului pentru o altă investiție benefică comunității!", anunță Mădălin Ungureanu, primarul comunei Bălești.
Vizualizări: 488